Dezbatere la Clubul Conservator Iași / Reforma administrativ-teritorială și coeziunea comunitară: o poveste fără sfârșit

Luni, 27 octombrie 2025, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) a fost invitată la Clubul Conservator din Iași, pentru o dezbatere pe tema reformei administrativ-teritoriale a României. Inițiativa discuției a aparținut nu întâmplător Clubului, întrucât, așa cum au amintit gazdele, conservatorismul clasic valorizează conceptul subsidiarității. Punctul de plecare l-a constituit așadar o idee simplă, aceea că reforma statului, care, prin importanța sa suscită multă emoție în societate, are nevoie de cât mai multe perspective articulate asupra vieții sociale, economice și politice a României.

PRESShub.ro / De ce nu se vede Moldova de la București? Cum explică politicienii și societatea civilă

De ce nu se vede Moldova de la București? Cum explică politicienii și societatea civilă faptul că nu se pot uni, pentru a impune mai bine interesele regiunii, în Capitală și la Bruxelles.

Tema a fost deschisă de Dorin Dobrincu, președintele asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, în cadrul evenimentului „De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova”, organizat la Iași de Freedom House România împreună cu RFI România, Ziarul de Iași și PRESShub.

Radio Iași / Dorin Dobrincu: Regionalizarea – o mai bună administrare a teritoriului și susținere pentru dezvoltarea economică

Luni, 18 decembrie, la Palatul Braunstein din Iași, a fost lansat volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, publicat la Editura Polirom. Volumul, coordonat de Dorin Dobrincu, Alexandru Cohal și George Țurcănașu, conține zece perspective, ale unor specialiști din mai multe domenii, istorici, juriști, sociologi, etnologi, ligviști, economiști, geografi, despre avantajele adoptării unui model eficient de organizare a teritoriului.

Ziarul Lumina / Dezbatere pe tema descentralizării la Iași

Lansarea, la începutul acestei săptămâni, a volumului „Regionalizarea. Către un model de ­bună guvernanță a României”, coordonat de cercetătorii Alexandru Cohal, Dorin Dobrincu și de universitarul George Țurcănașu, a constituit punctul de plecare spre o dezbatere amplă pe tema descentralizării și a avantajelor economice și sociale pe care acest sistem de organizare ­administrativă le-ar oferi comu­nităților locale.

Ziarul de Iași / VIDEO DEZBATERE: Drumurile strategice şi autostrăzile din Moldova: ce avem, ce lipseşte şi ce-i de făcut

Stadiul proiectelor autostrăzilor a ocupat începutul și sfârșitul dezbaterii organizate miercuri, 7 septembrie 2022, de către Grupul de Presă Medianet, în cadrul proiectului “EU Cohesion Funds – impact on People’s Lives”, moderată de jurnalişti de la Ziarul de Iaşi, la care au fost invitați reprezentanții CNAIR, ai asociațiilor civice, ai administrațiilor județene Iași și Suceava. În mijlocul discuțiilor s-a aflat Axa rutieră strategică Iași-Suceava, ale cărei piedici și dificultăți ivite pe parcursul modernizării celor 168 km de drum județean ar putea să fie prevăzute în proiectele mai mari ale A7 și A8. De altfel, tema întâlnirii a fost „Infrastructura rutieră interjudețeană din Moldova. Creșterea conectivității regionale. Dificultăți structurale în implementarea proiectelor”.

Devino membru MDM