Nostalgiile ceaușiste ale unui lider aurist

Din subteranele extremismului autohton au ieșit tot felul de inși care susțin tezele izolaționismului, reîntoarcerii spre trecut și părăsirii alianțelor noastre strategice și civilizaționale. Unul dintre aceștia este Marius Lulea. Inginer de profesie, îmbogățit din afaceri imobiliare, acest domn s-a gândit că poate juca un rol și în reformatarea minților unora dintre conaționalii noștri.
RadioHit Iași / Optimism cu Adrian Mironescu alături de istoricul Dorin Dobrincu

Luni, 12 mai, invitatul emisiunii Doza de Optimism (by Acolad), realizată de Adrian Mironescu la RadioHit Iași, a fost istoricul Dorin Dobrincu, președintele asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.
spotmedia.ro / Rusia nu trebuie să ajungă cu tancurile la Iași sau la București, poate altfel controla jocul. Vom pierde pe mâna noastră

Dacă va fi să avem o confruntare cu Rusia, mă tem că vom pierde pe mâna noastră. O țară care poate rezista unei puteri infinit mai mari are nevoie de coeziune socială, care nu se obține prin postarea câte unui jandarm lângă fiecare civil. Suntem acum într-o situație slabă avertizează istoricul Dorin Dobrincu, invitat la podcastul Punctul pe știri, RockFm.
Punctul pe știri, PODCAST cu Magda Grădinaru, invitat Dorin Dobrincu: Ce fel de campanie a fost?

Cu Biblia la vedere, se încheie campania electorală, una în care am aflat mai puține despre proiectele prezidențiale ale celor 11 candidați, și mai multe despre slăbiciunile statului român. Un lucru pare cert, vremuri grele stau să vină după alegeri, dar dificultatea lor are grade, în funcție de cine va ajunge la Cotroceni. La Punctul pe știri, Magda Grădinaru a analizat cu istoricul Dorin Dobrincu ultima sută de metri a campaniei și temele mari care mai mult nu au fost.
Alegerile prezidențiale, palma de pământ și Poarta Focșanilor

Antonescu poate crede că vorbele rotunjite oferă credibilitate, că teritoriile și oamenii expuși unui posibil pericol existențial pot fi mobilizați și apărați urmând sfaturile unui strateg precum Mîndrescu. Noi avem toate motivele să ne îndoim. Cu așa președinte și cu așa consilier vom fi în bătaia tuturor vânturilor.
Europa FM / DEZBATERE ELECTORALĂ. Dorin Dobrincu, istoric, despre candidații la prezidențiale: În cea mai mare parte, ei nu își asumă o direcție. Vedem că în pozițiile importante ajung mai degrabă tipi mediocri, care nu corespund fișei postului

Invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” de joi seară, la Europa FM, a fost Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, membru fondator și președinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei. Istoricul este de părere cu momentul istoric actual al României ar putea fi comparat cu sfârșitul perioadei interbelice, când „România era o țară modernă din anumite puncte de vedere”, dar care, ulterior, „a intrat într-un șir de dictaturi”.
News.ro / INTERVIU – Dorin Dobrincu, istoric: Statul român e deja în bună măsură pe model rusesc, cu o clasă politică în derivă, cu o putere crescândă a structurilor de forţă. Asistăm la o dezoccidentalizare / Ce spune despre candidaţii la Preşedinţie

Partidele şi politicienii români fac de multă vreme un joc duplicitar, clamându-şi pro-occidentalismul în timp ce recurg la măsuri populiste, capturează mare parte din presă şi creează largi reţele de corupţie şi incompetenţă, remarcă istoricul Dorin Dobrincu într-un interviu acordat pentru News.ro. Aceste partide mainstream au crezut că pot închide jocul electoral, au făcut legi speciale în această direcţie şi au fost convinse că vor ţine populaţia captivă într-un sistem care le va aduce controlul la nesfârşit, mai explică interlocutorul.
Dezbatere despre reforma administrativă la Conferința Regională a RBL Cluj

Organizată la Cluj Napoca, în 18-19 martie 2025, cea de a VII-a ediție a Conferinței Regionale a Romanian Business Leaders (RBL), Filiala Cluj a propus celor circa 300 de participanți –antreprenori din comunitatea RBL, experți, reprezentanți ai administrațiilor locale și din societatea civilă – mai multe dezbateri și ateliere interactive.
Contributors.ro / Reașezarea lumii și angoasele est-europenilor

Vacanța istorică, de care ne-am bucurat aproape o generație în acest spațiu, s-a terminat brutal. Viitorul este nesigur, neliniștile sporesc, defetismul pare să se extindă. Însă în niciun caz soluțiile nu sunt renunțarea la idealul democratic în interior și la dreptul internațional în relațiile dintre state. Virarea spre un asemenea drum ar avea efecte catastrofale pentru europeni, mai ales pentru estici. Nu ne rămâne decât să dăm dovadă de curaj, să-i înfruntăm și pe neoimperialiștii de diferite rituri, și pe sclavii lor interni, să ne întărim societățile și să ne consolidăm apărarea.
Democrațiile liberale sub asalt

Uniunea Europeană are o șansă doar dacă statele componente aleg să joace împreună, nu separat. În caz contrar, vom asista la o reîntoarcere la tribalism și autoritarism, societățile vor accentua temele de rupere în interior, iar neîncrederea și posibil conflictele vor readuce la suprafață probleme pe care le-am mai văzut în trecutul nu foarte îndepărtat. Pe deasupra, europenii, mai ales cei din est, ar deveni pradă ușoară unor inși care fie vor să refacă imperii de stepă, fie fac tranzacții cu active ce nu le aparțin.
Călin Georgescu vrea război la graniță

Curentele politice românești care se autointitulează suveraniste promovează, dincolo de retorica urlată în piețe și pe rețelele sociale, idei care fac jocul Moscovei. Pentru cine a uitat, Rusia este adversarul libertăților individuale și dușmanul neîmpăcat al națiunilor europene, indiferent că sunt sau nu în Uniunea Europeană. Putin&Co încearcă să asmută facțiunile ultranaționaliste și extremiste din diverse societăți împotriva altor grupuri, inclusiv împotriva altor țări. Lumea noastră e plină și de ticăloși, și de idioți utili, așa că destui dintre aceștia le fac jocul celor care vor să-și refacă imperiul.
Forum Economic, TVR Iași / Reorganizare sau regionalizare? Desființare și comasare (VIDEO)

Emisiunea Focus Economic de miercuri, 29 ianuarie 2025, realizată de jurnalistul Iulian Leca la TVR Iași, i-a avut ca invitați pe specialistul în dezvoltare teritorială George Țurcănașu și istoricul Dorin Dobrincu, ambii membri ai asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM).
contributors.ro / Festivismul pseudo-democratic – balta pescuitorilor în ape tulburi

A mai trecut o zi de 24 ianuarie la Iași. Spațiul simbolic al Pieței Unirii a fost reconfigurat frecvent când a fost vorba de pregătirea acestui moment festiv. Cu puțini ani în urmă, distanța dintre oficialii aflați la tribună și public era foarte mică, fără mari dispozitive de separare. Între timp, pentru a ține cetățenii la distanță, în piață au fost instalate garduri, mutate mai aproape sau mai departe, având în fața sau în spatele lor jandarmi, polițiști și, uneori, oameni în haine negre.
RFI România / Istoricul Dorin Dobrincu: Dacă reorganizarea administrativ-teritorială se va impune fără dezbateri, evident că vor crește nemulțumirile

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei solicită premierului Marcel Ciolacu o întrevedere pe tema regionalizării. Activiștii ieșeni susțin că reformele de reorganizare administrativ-teritorială a României vor avea impact major asupra destinului tuturor cetățenilor, pe termen mediu și lung.
TeleM. Extemporal la democrație / Ce impact au turbulențele politice asupra Moldovei?

Invitat la emisiunea „Extemporal la democrație” moderată de jurnalistul Florin Ghețău la postul tv TeleM, istoricul Dorin Dobrincu, președintele asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM), a făcut o analiză a rezultatelor alegerilor parlamentare și a impactului pe care îl au turbulențele politice actuale asupra Moldovei.
Iașul Nostru / Cum ieșim de aici? Am întrebat 5 ieșeni cum putem evita alunecarea către autoritarism

Dorin Dobrincu: Cultele din România, mai ales biserica ortodoxă și bisericile evanghelice, au dovedit că au probleme serioase în interior în privința raportării la politică. Există acolo aripi deschise la propaganda contra democrației liberale, există rețele de diseminare a unei retorici antieuropene, conspiraționiste și autoritare, care ajută mașinăriile electorale antidemocratice, ceea ce reprezintă un pericol la adresa societății noastre.
Radio România Cultural / Antisemitism, legionarism, fascism… Umbrele din trecut care ne bântuie prezentul

Zilele acestea e necesar, mai mult ca oricând în istoria postdecembristă a României, să ne amintim de crimele orchestrate de Mişcarea Legionară şi mareşalul Antonescu, de antisemitism şi Holocaust. Istoricii Adrian Cioflâncă şi Dorin Dobrincu vorbesc despre acest capitol întunecat din istoria noastră.
Reporter de Iași / Ciucă ia doar 8.000 de voturi în fieful lui Chirica, un mesaj foarte prost pentru PNL. USR conduce județul Iași

Județul Iași este unul dintre cele 3 din țară în care Elena Lasconi a câștigat alegerile prezidențiale. În contrast total cu performanța USR, PNL a pierdut județul, iar scorul pe Municipiul Iași, unde Nicolae Ciucă a luat doar 8.000 de voturi, arată deriva partidului.
Misecuvinismul – o marcă iohannisiană

Finalul de mandat al primului cetățean are accente caricaturale. Omului nu i-a mai ajuns România, s-a văzut – ori i-au susurat alții că poate fi – șef suprem la NATO sau Comisia Europeană. Nu i-a ieșit nimic. Când construiești pe himere nici nu poate fi altfel.
Sultanul și legea specială

PNL-ul pare să aibă vocația autodistrugerii. S-a predat total în brațele lui Klaus Iohannis, dovadă că în aceste zile se vorbește tot mai mult despre ultimul act, și anume adoptarea unei legi care să-i permită președintelui în funcție să candideze la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului. Este vorba de o lege pentru un singur om. Zici că România s-a transformat într-o țară ascunsă între nisipuri, unde legea poate fi schimbată în beneficiul unui șeic care își disprețuiește supușii. Alte lovituri contra spiritului Constituției, dar și împotriva bunului simț sunt invocate de trompetele iohannisiene, care plusează și spun că drepturile unui cetățean nu pot fi restrânse, că un om cu o așa de mare experiență trebuie să aibă ocazia de a se manifesta spre binele nostru.
Nu e nevoie de o extinsă analiză pentru a înțelege cum stau lucrurile în realitate. După eșecul – previzibil – de a ocupa funcții majore la NATO sau Comisia Europeană, omul mai are la dispoziție jucării doar în țarcul mioritic. Se visează președinte al Senatului României, dar și președinte al PNL. Irascibilul președinte își încheie mandatul în decembrie a.c., dar niciun apropiat nu pare să-i fi spus că dacă vrea să participe la alegerile parlamentare poate să își dea demisia din funcție, să se în scrie în partidul care îi servește interesele, adică în PNL, eventual să aleagă varianta independentului, și să se ducă în fața alegătorilor pentru a le cere votul. În privința experienței, aici e o întreagă discuție, iar istoricii vor avea materie primă din belșug pentru a-i analiza (ne)făcutele bărbatului de stat.
Pentru mulți dintre noi este evident că, de-a lungul celor zece ani petrecuți la Cotroceni, omul și-a văzut în primul rând de propriile interese, a introdus o formă de sultanism, și-a mințit electoratul și a deschis calea spre hegemonia PSD nu doar în ultima perioadă, ci și în următorul ciclu electoral. Și mai este vizibil ceva: Iohannis nu știe să iasă decent din scenă.